Îndrumar pentru credincioși privind conduita în locașurile de cult.
Biserica este locașul care a înlocuit templul Legii Vechi. Aici se află altarul unde Se jertfește Mielul lui Dumnezeu, Hristos, înlocuind jertfele de animale aduse pentru împăcarea oamenilor cu Dumnezeu.
Biserica simbolizează Împărăția lui Dumnezeu, loc sfânt și îngeresc, cerul pogorât pe pământ, loc de mântuire, propovăduire a adevărului de credință și de desăvârșire morală.
La început biserica nu avea o formă definită, din pricina prigoanelor creştinii ascunzându-se în catacombe. Mai târziu, forma locaşului de cult s-a modelat după două simboluri: cel al corăbiei şi cel al Sfintei Cruci.
Având ca model Arca lui Noe, corabia simbolizează izbăvirea neamului omenesc din potopul patimilor şi din furtuna ispitelor şi ancorarea la limanul mântuirii. Sfânta Cruce simbolizează Altarul jertfei depline a Mântuitorului Iisus Hristos pentru mântuirea noastră a tuturor.
Biserica e alcătuită de obicei din trei părţi: altar, naos şi pronaos. La acestea se mai adaugă, la unele biserici, pridvorul. Sfântul Altar este locul unde se află Sfânta Masă care simbolizează Tronul lui Dumnezeu şi este locul de jertfă al Mântuitorului. În Altar intră numai arhiereul, preoţii, diaconii şi paraclisierul şi e despărţit de naos prin iconostas (catapeteasmă). Naosul e locul unde stau, de obicei, bărbaţii şi cântăreţii. La cele mai multe biserici peste naos se ridică turla. Pronaosul, în vechime locul femeilor, poate cuprinde o turlă sau două şi cafasul (balconul de unde cântă corul).
La biserică se vine în ţinută curată şi cuviincioasă. În timp ce femeile vor purta capul acoperit, bărbaţii vor sta descoperiţi.
Pentru a nu crea dezordine şi a nu tulbura slujba, e bine să venim mai înainte de începerea slujbei, să ne închinăm fără grabă la icoane, să aprindem lumânările pentru vii şi răposaţi şi să dăm pomelnicul la Sfântul Altar. După ce salutăm pe cei din biserică, ne aşezăm în picioare, în genunchi sau în strană, de unde să putem urmări cu atenţie cântările şi rugăciunile săvârşite. Regula e că bărbaţii stau în faţă, iar femeile în spate, sau bărbaţii în dreapta şi femeile în stânga.
Trebuie să ne păstrăm mintea şi inima departe de grijile lumeşti, slujind Domnului alături de tot poporul: „Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un singur trup al lui Hristos, aşa şi o singură lucrare este Sfânta Biserică, adică, să stăm cu frică, să ascultăm, să luăm aminte şi să ne rugăm, căci şi clericii împreună cântă, iar noi, toţi, răspundem într-un singur glas”.
După slujba de duminică se cuvine să ne continuăm rugăciunea şi studiul duhovnicesc acasă. Dacă e posibil participăm şi la slujba vecerniei de după-amiază.
La biserică nu venim împodobiţi, pudraţi, parfumaţi, cu ţinută provocatoare şi indecentă.
După binecuvântarea rostită de preot la începutul slujbei nu ne mai plimbăm prin biserică, nu mai vorbim cu nimeni, nu glumim, nu râdem, nu privim în stânga şi în dreapta, nu ne foim, nu ieşim afară din biserică. În biserică nu se mănâncă, nu se face vânzare şi cumpărare. Nu facem gesturi prin care am putea deranja pe ceilalţi de la rugăciune, nu cântăm mai tare sau pe altă voce decât cântăreţii, nu rostim ecteniile şi rugăciunile pe care le spun preoţii şi diaconii.
La altar nu se aduc decât prescuri, vin, ulei, lumânări şi tămâie. După sfârşitul slujbei nu mergem la restaurant, la petreceri, la întreceri sportive, nu pierdem timpul la televizor şi la spectacole ucigătoare de suflet.
Text preluat din Revista Lumea Credinţei, anul VI, nr. 3 (56) Martie 2008
În viaţa de zi cu zi ne întâlnim de cele mai multe ori cu persoane care, încercând să fie politicoase în adresarea către clericii Bisericii, ajung în situaţii de-a dreptul penibile. Pentru clericul care întâmpină asemenea situaţii este dovada sigură că persoana respectivă nu frecventează biserica şi nu are cunoştinţe elementare despre Ortodoxie.
Creștinul nu trebuie să se adreseze preotului cu formule ca: "Bună dimineața!", "Să trăiți!" sau "Noroc!". Formula corectă este: "Binecuvântați, Părinte!" sau "Blagosloviți!".
La rostirea acestei formule, creștinul se apleacă ușor pentru a primi binecuvântarea preotului, fără a-și face semnul crucii.
Creştinul nu trebuie să se adreseze preotului cu formule ca: "Bună dimineaţa!", "Să trăiţi!", "Noroc!" şi nici măcar "Doamne ajută!". El trebuie să ceară binecuvântarea spunând: "Binecuvântaţi, Părinte!", sau "Blagosloviţi!", ceea ce înseamnă acelaşi lucru. Răspunsul preotului poate fi: "Domnul!", "Domnul şi Maica Domnului!" sau "Domnul Dumnezeu!", însemnând prin aceasta: "Binecuvântarea Domnului, a Maicii Domnului sau a Domnului Dumnezeu să fie cu tine!".
Când rosteşte "Binecuvântaţi!", omul nu trebuie să-şi facă cruce în faţa preotului ca în faţa sfintelor icoane, ci doar să se aplece suficient cât preotul să-l poată însemna cu semnul Sfintei Cruci pe creştetul capului.
Dacă ne întâlnim cu un episcop se poate face metanie mare sau mică (închinăciune) fără să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci. În cazul în care facem metanie mare, rămânem în genunchi până când acesta ne binecuvintează pe cap.
După ce am primit binecuvântarea, sărutăm mâna preotului sau episcopului, cinstind prin aceasta nu persoana sa în chip special, ci harul lui Dumnezeu cu care a fost investit.
Nu ne adresăm preotului cu "domnule", "popă" sau alte formule nepotrivite. Întâlnirea unui preot nu aduce ghinion, ci este considerată o binecuvântare, potrivit Sfinților Părinți.
Semnul Sfintei Cruci este mărturia dragostei lui Dumnezeu pentru oameni și simbolul mântuirii noastre.
Închinarea cu semnul Sfintei Cruci înseamnă:
Ținem degetele mari, arătătorul și mijlociul unite, celelalte două strânse în palmă. Mâna se duce la:
Semnul crucii trebuie făcut cu evlavie, nu grăbit sau neglijent.
Metaniile sunt expresia smereniei, a pocăinței și a recunoștinței față de Dumnezeu, însoțind rugăciunea cu osteneala trupului.
Potrivit Sfinților Părinți, metaniile făcute cu sinceritate și osteneală sunt mai prețioase înaintea lui Dumnezeu decât orice cuvântare.
Icoana este mărturisirea vizuală a credinței ortodoxe, îndreptând mintea și inima credinciosului către Dumnezeu și sfinți. Ea nu este idolatrie, ci o fereastră spre cer.
Lumina simbolizează pe Hristos - "Lumina lumii" (Ioan 8,12) și prezența harului divin. Aprinderea lumânării sau a candelei este o ofrandă de iubire și recunoștință către Dumnezeu.
Din Vechiul Testament, aprinderea sfeșnicelor cu undelemn a fost poruncită de Dumnezeu. În creștinism, lumânările și candelele s-au păstrat ca simbol al luminii veșnice și al rugăciunii neîntrerupte.
Prin rostirea numelui unei persoane în rugăciune, se dorește împărtășirea harului și atragerea milei lui Dumnezeu asupra acelora pomeniți, potrivit cuvintelor: "Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta".
Consiliul Parohial al Parohiei "Schimbarea la Față" Hunedoara I reamintește că unele persoane nu au reglementat situația mormintelor din cimitirul parohial prin obținerea Actului de Concesiune și achitarea taxei de întreținere.
După multiple notificări între 2013–2016, Consiliul Parohial consideră timpul acordat suficient.
Se va demara procedura de anulare a concesiunilor și reconcesionarea mormintelor nerevendicate.
Afișat în 17 Noiembrie 2016
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
Cimitirul se poate afla în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităţilor locale de cult/biserici în situaţia cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociaţiilor sau fundaţiilor, precum şi în proprietatea unui alt stat, cu respectarea tratatelor la care România este parte.
Desfiinţarea şi schimbarea destinaţiei unui cimitir se poate face numai după 30 de ani de la ultima înhumare şi după strămutarea tuturor osemintelor, pentru motive temeinic justificate şi cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte şi al cultului respectiv. Desfiinţarea cimitirelor înainte de acest termen se face cu avizul autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
În cazul falimentului operatorului economic, dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, cimitirul se transmite în proprietatea comunei sau oraşului pe teritoriul căruia se află, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Administratorul cimitirului este obligat să asigure, atunci când este nevoie, renovarea clădirilor, întreţinerea şi menţinerea în funcţiune a infrastructurii din cimitir, precum şi întreţinerea zonelor verzi a căror suprafaţă iniţial stabilită nu poate fi micşorată pentru crearea de noi locuri de înhumare.
Administratorul cimitirului retrage dreptul de folosinţă a locurilor de înhumare şi îi înştiinţează în scris pe titularii dreptului de folosinţă în următoarele cazuri:
Înhumarea sau incinerarea persoanelor decedate se face numai pe baza certificatului de deces, eliberat de ofiţerul stării civile care a înregistrat decesul. Certificatul de deces se prezintă administraţiei cimitirului, care păstrează o copie de pe acesta.
Prestarea serviciilor funerare se face potrivit prezentei legi, hotărârii Guvernului adoptate potrivit prevederilor art. 40 şi normelor tehnice sanitare emise de către Ministerul Sănătăţii.
Pe timpul desfăşurării activităţilor sale specifice, prestatorul de servicii funerare este obligat să respecte dispoziţiile solicitantului înmormântării referitoare la procesul funerar sau, în cazul înmormântării religioase, canoanele bisericeşti.
Criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorul de servicii funerare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, adoptată potrivit prevederilor art. 40.
Înfiinţarea, transformarea şi reînnoirea crematoriilor se fac în conformitate cu prevederile documentaţiilor de urbanism, pe baza autorizaţiei de construcţie.
Dacă, în conformitate cu menţiunea din certificatul de deces, persoana decedată poate fi incinerată, incinerarea poate avea loc în oricare crematoriu uman în funcţiune din ţară. Administraţia crematoriului păstrează o copie a certificatului de deces.
Pentru incinerarea unei persoane străine decedate în România sau în cazul unei persoane străine decedate în altă ţară şi transportate în România este nevoie de aprobarea oficiului consular din România al ţării al cărei cetăţean a fost defunctul sau, în lipsa acestuia, de aprobarea autorităţilor competente de la ultimul domiciliu al defunctului.
Persoanele decedate neidentificate nu pot fi incinerate.
Constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează:
Constatarea săvârşirii contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul general al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul mormintelor şi/sau al operelor comemorative de război sunt aplicabile prevederile Legii nr. 379/2003, cu modificările ulterioare.
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului se stabilesc:
La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţie contrară se abrogă. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.